Facultatea de Drept a Universității din București, SCA Piperea și asociații și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private (SOROCAPP) organizează, în perioada 16-17 mai 2024, a 15-a ediție a Conferinței Dreptul afacerilor, care va avea ca temă Dreptul afacerilor în survival mode.
Perioada pe care o traversăm este deosebit de riscantă pentru echilibrul judiciar și pacea socială.
Crizele succesive și chiar suprapuse au determinat apariția unei stări de tensiune și conflict social, tipică turbulențelor periculoase.
Sub impactul acestor crize, vehiculul social este pus pe „modul supraviețuire”, motiv pentru care încrederea în oameni, instituții și viitor este la cote de avarii.
În vremuri de crize multiple, succesive sau suprapuse, oamenii și instituțiile reacționează sub imperiul instinctului primar al fricii induse de crize și imprevizibilitate. Comportamentul social, inclusiv cel economic și juridic, se împarte, practic automat, în două tipuri de (inter)acțiune: supunere sau luptă.
Majoritatea cetățenilor și a entităților juridice comerciale aleg supunerea, izolarea (sau măcar „distanțarea socială”) și limitarea interacțiunii sociale și economice, de unde un recul al consumului și al circulației juridice a valorilor, care are aptitudinea de a antrena un șocant regres civilizațional și democratic. Cu toate aceste, o minoritate, mai mult sau mai puțin vocală, alege să lupte, cu riscul excluziunii sociale și al aruncării dizidenților extra muros, adică peste zidurile cetății.
Din acest gen de comportament atavic al majorității, deseori determinat prin crize regizate, a rezultat o serie nefastă de reacții legislative, administrative și judiciare greșite, nocive și chiar cvasi – totalitare.
În modul supraviețuire (survival mode), lumea se împarte în victime, dușmani și salvatori, oamenii sunt obligați să aleagă tabăra, iar drepturile și libertățile individuale devin secundare și suferă limitări sau „înghețări”, în favoarea drepturilor colective.
Din punct de vedere economic și social, plăcinta globală, deja limitată ca întindere pe motiv de recul al consumului, se împarte inegalitar. Un raport recent al Oxfam arată că primii bogați ai lumii, care reprezintă 1% din populație, dețin 50% din activele și resursele lumii. Polarizarea economică, generatoare a unei neo-medievale polarizări sociale, se menține și în cazul celor 99% din populație, întrucât există peste 5 miliarde de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei, deci nu au deloc avere (cinic denumita „populație NINJA” – no income, no job or assets).
Impactul acestei acute polarizări este enorm în comerț – tot mai multe întreprinderi de talie medie și mai toate întreprinderile mici sărăcesc sau falimentează, cu consecința pierderii anuale de zeci de milioane de locuri de muncă. De aici ruina unei largi pături de consumatori, ajunși oricum în stare de supra-îndatorare, ca urmare a crizelor precedente (criza bancară, criza imigranților, criza datoriilor suverane). Criza sanitară, suprapusă ori urmată de criza alimentară, energetică, geo-politic-militară sau climatică nu au făcut decât să agraveze dificultățile întreprinderilor și starea de supra-îndatorare sau de ruină (insolvabilitate) a consumatorilor.
Economia de piată și idealul societății de consum sunt, azi, puse la îndoială sau chiar considerate idei greșite, ceea ce este grav.
Jurisprudența nu a ținut pasul nici cu această evoluție anomică, dezechilbrată, nici cu modificările legislației, care vin în adevărate valuri inflaționiste. Fie pentru că procedurile sunt prea complicate, fie pentru că personalul nu este suficient de numeros și suplu, s-a ajuns în situația în care sistemul judiciar este evitat, din neîncredere, din rațiuni de timp pierdut sau de costuri ridicate ori, pur și simplu, pentru că a devenit inutil.
Nu mai contează foarte mult:
- nici jurisdictio, adică atributul judecătorului de a spune dreptul: puternicii zilei își fac propriul drept și propriile cutume,
- nici imperio, adică puterea de a impune soluția; nu se poate realiza niciun drept patrimonial contra unui debitor ruinat, care este, de fapt, un debitor – lipsă, iar datoriile unei întreprinderi falite se șterg ca urmare a închiderii falimentului scuzabil; statul este arareori obligat la plată sau executat silit pentru datoriile pe care le are față de cetățeni sau comercianți – chiar și când, cu rare ocazii, se obțin titluri executorii contra statului, executarea silită este o iluzie și un injust calvar judiciar suplimentar.
Iar aceste lucruri sunt grave.
În altă ordine de idei, statul s-a transformat într-un fel de părinte tiranic, dar aparent grijuliu care, în schimbul supunerii, infantilizează populația și întreprinderile mici și mijlocii. Fie cu biciul sancțiunii, fie cu morcovul recompensei, statul îl determină pe simplul particular sau pe antreprenor să ia decizii iraționale, contrare intereselor sale pe termen lung și opuse democrației și economiei de piață. Pentru a finanța această cvasi-totalitară formulă de influențare și manipulare (nudge, în limbajul economiei comportamentale), statul s-a împrumutat masiv și a cheltuit inutil și irațional venituri bugetare colectate incoerent de la contribuabili. De aici, presiunea constantă pe buget, care a determinat „natural” apariția unui gen foarte ofensiv de fiscalitate, precum și a unei agresive „austerități” fiscale orientată contra micului contribuabil, dar cu omisiunea voită a marilor contribuabili (practicanți ai „optimizării fiscale”).
În fine, economia naturală, clasică, a migrat tot mai mult în online, fenomen ce a nu a avut nimic natural (fiind impus prin legislație, contracte inatacabile în spațiul judiciar național suveran și jurisprudențe ultra-favorabile), dar care a creat entități economice colosale. Forța economică imensă a acestor entități conferă capacitate nelimitată de influență legală și judiciară, precum și „dreptul” de a stăpâni trendurile și markerii culturali. Nu mai există alternativă la aceste entități (efectul TINA – there is no alternative), iar cetățenii, antreprenorii și justițiabilii, în general, sunt nevoiți să se supună ori să se alinieze acestei noi lumi, digitale, condusă pe „principiul” fabricării consimțământului și al canalizării voinței, sub imperiul unor „legi”, „judecători”, anchetatori și acuzatori publici proprii, instrumente care le ignoră sau le înlocuiesc pe cele clasice, statale, suverane și constituționale.
Acesta este fundalul pe care se desenează Conferința Dreptul Afacerilor pentru 2024.
În centrul dezbaterilor vor fi întreprinderea în dificultate și consumatorul supra-îndatorat, adică cei doi actori ai dramei traiului în modul supraviețuire.
Temele secțiunilor și atelierelor practice se vor concentra pe 4 dintre domeniile cele mai vizate și afectate de acest trend, respectiv: insolvența, protecția consumatorilor, fiscalitatea și obligațiile generate de „viața” juridică online.
1. Dificultățile întreprinderii, care pot degenera în insolvență sau chiar faliment, pot fi preîntâmpinate și combătute, atât prin mijloace judiciare, cât și prin mijloace extrajudiciare.
Dezbaterile Conferinței se vor axa pe prevenția insolvenței.
Instrumente legale sau contractuale teoretic utilizabile în acest scop (dar mai puțin aplicate în practică) sunt:
(i) responsabilitatea managerilor, privită din perspectiva obligației de fidelitate, ca bonus pater familias (criteriu în funcție de care se aplică și mecanismul exonerării de răspundere prin business judgement rule), precum și separația de patrimonii, controlul și supravegherea prin administratori independenți non-executivi, răspunderea pentru pagube și pentru insolvență și asigurarea de răspundere;
(ii) mecanismele societare, bancare sau fiscale de prevenție a dificultăților întreprinderii, cum ar fi alerta prin cenzori sau auditori, avertizarea timpurie, expunerile bancare maximale pe un debitor sau grup de debitori și garanțiile.
De asemenea, se vor analiza perspectivele de salvare a întreprinderii prin reversibilitatea falimentului sau prin ajutorul de stat.
2. Protecția consumatorilor este, de asemenea, un mecanism de prevenție a dificultăților întreprinderii comerciantului care practică volume mari de vânzări prin contracte tipizate.
Respectul regulilor edictate cu scopul protecției drepturilor și intereselor consumatorilor este un adevărat tratament preventiv, de imunizare, pentru comerciant, întrucât un consumator rezilient și informat este un debitor care își achită datoriile la timp.
Obligația de informare și, mai ales, obligația de avertizare asupra riscurilor, este o măsură auto-protectivă pentru comerciant.
Un debitor (dez)neinformat este un un risc de neplată care, multiplicat cu numărul consumatorilor de același tip, ar putea determina reacții în lanț care să ducă la pierderea lichidității comerciantului și, deci, la insolvență.
În plus, consecințele încălcării acestei obligații pot duce la pierderea încrederii și, deci, la abandon, urmat de revoltă și chiar de luptă judiciară (exit, voice, loyalty). Odată intrat pe această pantă, comerciantul va fi supus unui tir de acuzații, revolte și dispute judiciare care îl vor afecta și sancționa moral (name, shame & blame).
Există, totuși, o serie de instrumente legale și judiciare de asanare sau de corectare a acestor consecințe – cunoașterea acestora este crucială pentru comercianți și consultanții lor.
Proiectul noii Directive a creditelor de consum (adoptată în primă lectură în toamna lui 2023, urmând a fi edictată în 2024) introduce în legislație avertismentul „banii costă bani”, dar și ideea fundamentală că dobânzile pot fi plafonate. Noua Directivă confirmă normativ că supra-îndatorarea consumatorilor este riscantă în primul rând pentru bănci, motiv pentru care creditarea iresponsabilă sau prădătoare trebuie combătută.
Desigur, protecția consumatorilor este o bună modalitate de a preveni prejudicierea sau supra-îndatorarea consumatorilor, o modalitate de reducere sau ștergere a poverii datoriilor lor excesive sau reziduale, precum și o modalitate de asanare a bilanțurilor contabile ale creditorilor.
3. Sub imperativul combaterii evaziunii fiscale și a spălării banilor (teme, de altfel, legitime și de interes public), legiuitorul și executivul fiscal au adoptat un stil foarte invaziv și ofensiv de fiscalitate.
În acest nou stil de politică fiscală se înscriu digitalizarea sistemului de facturare și punerea acestuia la dispoziția și sub controlul și supravegherea permanentă și ubicuă a fiscului și a serviciilor secrete, limitarea sau, treptat, anihilarea plăților în numerar fizic, ridicarea la rang de suspect a oricărei persoane fizice care nu poate dovedi caracterul licit al dobândirii unor averi sau venituri și abandonarea în favoarea fiscului a principiului caracterului colectiv și concursual al procedurilor de insolvență, prin permisiunea acordată fiscului de a continua sau demara o executarea silită individuală contra unui debitor insolvent (în timp ce restul creditorilor sunt nevoiți să aștepte la masa credală, în speranț acoperirii creanțelor contra debitorului).
Recent, Statul român a impus un nou sistem de facturare, digitalizat, intitulat e-factura, care redefinește termenul uzual de „factură” prin raportare la un sistem online impus de fisc și controlat de serviciile secrete.
Evident, sunt în discuție compatibilitatea noului sistem de facturi digitalizate în favoarea fiscului cu Directiva TVA din 2006, dar și cu principiul constituțional al libertății comerțului, cu secretul comercial și cu libertatea circulației mărfurilor. Unele afaceri, precum operațiunile de factoring și de colectare a creanțelor comerciale, vor fi profund afectate și chiar supuse extincției.
4. Ultima secțiune a Conferinței este centrată în jurul ideii că persoana care a primit acces la o platformă online sau rețea de socializare este „dotată” în mod automat cu o serie de obligații, inclusiv patrimoniale, pe care în mod natural și normal nu le-ar accepta, dar cu care trebuie să supraviețuiască.
Utilizatorii sunt afectați în drepturile și libertățile lor, subordonate „valorilor și standardelor comunității” într-un mod care, într-o societate umană organizată ca un stat clasic, democratic, ar fi total inacceptabil.
Mediul online crează automat raporturi juridice în baza unor instrumente a-juridice și care depășesc sfera contractualului sau chiar a delictualului, situându-se într-un teritoriu necunoscut și periculos, al ne-contractului. Proprietatea în online este „capătată” prin uzucapiune sau ocupațiune. Pur și simplu, „produsele predictive” sunt „asamblate” din fracțiuni ale personalității noastre, colectate de giganții internetului sub forma surplusului comportamental. Noi suntem „produsele predictive”, obiectul estimărilor comportamentului contractual, de achiziție.